134 de medici din județul Botoșani s-au vindecat de Covid-19

Centrul Județean de Comunicare (CJC) Botoșani a transmis joi, 7 mai, că mai bine de jumătate din personalul medical din Botoșani infectat cu coronavirus a fost declarat vindecat.
Potrivit informațiilor CJC Botoșani, din cele 250 de cadre medicale infectate cu Covid-19, în jur de 134 s-au vindecat până la acest moment.
„Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Botoșani, 560 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, iar 230 au fost declarate vindecate. Din totalul botoșănenilor testați pozitiv, 245 sunt cadre medicale dintre care 134 de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, Spitalul Municipal Dorohoi şi Spitalul de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoşani au fost declarate vindicate”, a transmis Centrul Județean de Comunicare Botoșani.
CJC Botoșani a precizat că, în prezent, la nivelul județului Botoșani, 361 de persoane se află în carantină instituționalizată, pentru acestea efectuându-se verificări pentru a depista dacă sunt infectate cu coronavirus sau nu. Totodată, la ora actuală, numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu este 263.






