S-a deschis pârtia de schi de la Slănic Moldova

Vineri, 28 ianuarie, începând cu ora 10.00, se dă startul sezonului de schi 2022 pe pârtia de schi Nemira, din stațiunea Slănic Moldova, județul Bacău. Starea pârtiei este satisfăcătoare, potrivit anunțului oficial al administratorilor.
În condițiile impuse de pandemie, schiorii și turiștii sunt rugați să respecte regulile privind distanțarea socială, atât la casierie, cât și la îmbarcarea pe telescaun.
Programul pentru schiori este: Luni – Joi – 11.00 – 19.00; Vineri – Sâmbătă – Duminică – 10.00 – 20.00. Pentru turiști, programul zilnic este 11.00 – 16.00.
Tariful pentru o urcare cu telescaunul este 12 lei, pentru schiori, însă aceștia pot cumpăra cartele pentru mai multe urcări, la prețuri mai avantajoase. Studenții și minorii au tarife mai mici. Turiștii trebuie să achite 30 de lei pentru urcare și coborâre, iar copiii și studenții, doar 10 lei.
FOSTUL CINEMA „ORIZONT” DIN BACĂU SE TRANSFORMĂ ÎN „HUB PENTRU TINERET”
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com






