Bărbat prins de polițiști când vindea parfumuri contrafăcute

Polțiștii băcăuani au prins un bărbat în timp ce oferea spre vânzare, în piaţa centrală din localitate, parfumuri având marcă similară cu o marcă înregistrată.
„La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, o patrulă mixtă, formată din poliţist şi jandarm au depistat în flagrant delict un bărbat, de 44 de ani, din Bacău, în timp ce oferea spre vânzare, în piaţa centrală din localitate, parfumuri având marcă similară cu o marcă înregistrată. Bunurile au fost ridicate în vederea indisponibilizării”, informează IPJ Bacău.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată cu produse identice ori similare.
Sursă foto: ro.ieftine2021.ru






