Bacău: Arme și muniție confiscate de polițiști acasă la un bărbat din Sascut

Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bacău au confiscat două arme şi muniţie în vederea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bacău au efectuat, miercuri, o percheziţie domiciliară, pe raza comunei Sascut, ocazie cu care, la locuinţa unui bărbat de 42 ani, au fost identificate, ca fiind deţinute ilegal, două arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi cinci cutii care conţineau aproximativ 1300 alice”, au transmis joi reprezentanții IPJ Bacău.
Bunurile identificate au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.