Asociere între Bacău și Mărgineni pentru construirea unei „centuri urbane” între strada Depoului și cartierul Gherăiești

Municipiul Bacău și comuna Mărgineni se vor asocia pentru realizarea unei „centuri urbane”, ce va uni strada Depoului cu cartierul Gherăiești.
Conform proiectului, municipiul Bacău a inițiat demersurile pentru ca acest obiectiv să fie finanțat prin POR 2021-2027, costurile urmând a fi evidențiate după aplicarea procedurilor specifice pentru achiziția publică a serviciilor și lucrărilor.
În motivarea proiectului de asociere cu comuna Mărgineni, conducerea Primăriei Bacău susține că inelul vestic al actualei șosele de centură nu se închide printr-un racord la DN15, fiind proiectat doar până la intersecția cu DN11. Astfel, străzile Arcadie Șeptilici, DN2G și DJ119B ar prezenta numeroase congestii din cauza valorilor de trafic ridicate. De aici a rezultat necesitatea unei „centuri urbane” extinse, care să asigure legătura cu rețeaua rutieră a comunei Mărgineni. Astfel, va exista un traseu ce va închide inelul rutier din jurul municipiului.






