Spitalul de Recuperare va prelua pacienți non-Covid19

Foto: Bzi.ro
Spitalul Clinic de Recuperare Iași va trata, începând de miercuri, pacienții cu patologie medicală non-Covid 19 proveniți de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon”.
„Vrem să asigurăm o rezervă de paturi pentru Spitalul Sf. Spiridon, atât ca măsură de prevenție în lupta cu această pandemie, dar și în semn de solidaritate față de personalul medical ieșean aflat în prima linie de luptă în combaterea acestei boli”, a declarat primarul Mihai Chirica, citat de Ziarul de Iași.
Viitorii pacienți care vor fi tratați la Spitalul de Recuperare, vor fi testați la internare, prin teste PCR. Vor beneficia de testare și personalul medical și nemedical care își desfășoară activitatea în cadrul spitalului din subordinea municipalității.
Pe InfoMoldova.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinmoldova@gmail.com






