Violenţă ieşită din comun. O femeie și-a ucis fratele imobilizat la pat

O crimă înfiorătoare a avut loc, noaptea trecută, în satul Guranda, comuna Durnești, județul Botoșani. O tânără de 32 de ani și-a omorât în bătaie fratele mai mare cu 11 ani, în urma unui conflict avut cu acesta. Bărbatul nu a avut nicio șansă fiind imobilizat la pat de aproape un an din cauza unor probleme de sănătate.
Totul ar fi pornit în urma unei discuții contradictorii, timp în care femeia s-ar fi enervat și ar fi început să-și lovească fratele, în zona feței și a capului cu un topor, o bărdiță, o scândură, un băț, dar şi o pereche de papuci. „L-a lovit cu aproape tot ce a avut la îndemână. Cu o violenţă ieşită din comun”, ar fi spus unul dintre poliţiştii aflaţi la faţa locului, potrivit Monitorul de Botoșani.
Alarma a fost dată de mama celor doi, o femeie în vârstă de 76 de ani, care a fugit la barul din sat să ceară ajutorul proprietarului, polițist de frontieră, care a alertat, mai apoi autoritățile. Ajunși la fața locului, oamenii legii au imobilizat-o imediat pe femeie și au solicitat o ambulanță. Din păcate, echipajul de prim-ajutor nu a mai putut face nimic pentru bărbatul de 43 de ani, medicii declarând decesul.
„Pacientul era în stop cardio respirator, cu un important şoc hemoragic. Prezenta multiple traumatisme la nivelul capului şi feţei, incompatibile cu viaţa. A fost declarat decesul”, a precizat un asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Din spusele vecinilor, familia era una disfuncțională, scandalurile fiind la ordinea zilei. Procurorul care a preluat ancheta a decis ca tânăra de 32 de ani, care ar fi în evidenţe şi cu afecţiuni psihice, să fie dusă la Secţia de Psihiatrie pentru a fi evaluată şi internată.












