Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. Ce e interzis să faci astăzi, înainte de Paşte

In Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
Vinerea Mare numită și Vinerea Patimilor este ziua în care Iisus Hristos era răstignit și murea pe cruce. Această zi vine cu o serie de interdicții creștine, dar obiceiurile pot diferi ușor de la zonă la alta.
Cele mai multe persoane respectă aceste obiceiuri sau interdicții sperând că vor fi ferite de rele și vor avea parte de noroc sau daruri în restul anului.
Ce nu trebuie să faci în Vinerea Patimilor:
În această zi este interzis să muncești. Se spune că orice vei munci în această zi nu va ieși bine și astfel vei avea un an lipsit de oprtunități.
Așadar, nu este permis să speli, coși, gătești sau orice alt tip de treabă. Dacă vei face ceva, Sfânta Vineri se va supăra pe tine.
Nu este bine să vopsești ouălele în ziua de Vinerea Mare. Cel mai bine este să le vopsești ori în Joia Mare, ori în Sâmbăta Mare.
De asemenea, nu trebuie să sacrifici animale sau păsări în această zi.
Tot în această zi este interzis consumul de urzici deoarece Domnul a fost bătut cu urzici. Nu este bine nici oțet să consumi deoarece oțet i S-a dat lui Iisus să bea când I-a fost sete. În loc de apă, I S-au udat buzele cu un burete îmbibat în oțet.
Nu este bine nici să te tunzi în Vinerea Mare. Tradiția spune că oamenii care vor respecta aceste tradiții vor scăpa de pericole și de boli.
Un alt lucru recomandat este să ții post negru. Nu ai voie să bei apă sau să mănânci vreun tip de mâncare pentru a avea spor și sănătate. Vinerea Patimilor este o zi de post si rugăciune pentru iertarea păcatelor săvârșite în timpul anului.
Sursă: capital.ro






