Ministerul Economiei atrage atenția asupra unor e-mailuri care păcălesc solicitanții de granturi

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a atras astăzi atenția asupra faptului că, în urma sesizărilor primite, a aflat că există persoane care trimit solicitanților de granturi e-mail-uri prin care îi felicită că au fost admiși și le propun diverse oferte comerciale.
„Vă informăm că Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: nu comunică aprobarea proiectelor prin terți, toate informările se fac în aplicație și/sau pe e-mailul aplicantului, nu favorizează aplicanți, dosarele sunt evaluate după grila publicată pe site-ul granturi.imm.gov.ro și nu este asociat cu firme care percep taxe pentru facilitarea obținerii acestor fonduri!”, a infromat astăzi Ministerul Economiei, potrivit unui comunicat de presă.
Ministerul Economiei a precizat că, pentru o informare corectă privind situația înscrierilor și plăților pentru cele trei măsuri prevăzute în schema de ajutor de stat, cetățenii sunt rugați să urmărească platforma oficială și canalele oficiale de comunicare ale instituției.






