Produsele alimentare și băuturile nealcoolice, destinațiile cheltuielilor românilor în trimestrul III 2020

Veniturile totale medii lunare ale unei familii, în trimestrul III 2020, au fost de 5302 lei pe gospodărie și 2068 lei pe persoană. Institutul Național de Statistică (INS) ne arată că românii au cheltuit cel mai mulți bani pe produsele alimentare și băuturi nealcoolice.
De asemenea, cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 4444 lei lunar pe gospodărie (1733 lei pe persoană) şi au reprezentat 83,8% din nivelul veniturilor totale.
„Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.)”
(…) Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut în trimestrul III 2020, în medie, 33,5% din consumul gospodăriilor”, se arată în comunicatul de presă INS.
O pondere mică (0,7%) în cheltuielile totale ale populației o deține cheltuielile pentru investiţii destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc.
Vezi aici întreaga analiză făcută de specialiștii INS.
Sursă foto: webby.ro






