Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului

Astăzi, 14 noiembrie, creștinii ortodocși lasă secul pentru postul Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos care durează până pe 24 decembrie, inclusiv.
Cum se pregătesc creștinii pentru intrarea în post?
Se știe că la începutul postului toți credincioșii trebuie să se ierte cu aproapele.
Acest post nu este considerat unul foarte dificil deoarece sunt zile cu dezlegare la pește și pentru bucate pregătite cu ulei.
Postul ajută organismul prin detoxifierea acestuia și nu numai.
După cum a spus și părintele Ilie Cleopa:
Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire de păcate”,
Această înfrânare îţi atrage atenţia că trebuie să fii mai îngăduitor cu cei din jurul tău, să fii împăciuitor, mai iubitor, smerit. În perioada postului trebuie să te rogi mai mult, să îi ajuţi mai mult pe cei de lângă tine, să ocoleşti cât poţi păcatele, să nu mai judeci, să vorbeşti doar când trebuie şi cât trebuie. Dar toate acestea trebuie făcute din inimă, nu cu forţa sau de ochii lumii.
Cuvântul sec, din sintagma „lăsatul secului”, este înțeles de noi că fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. În realitate însă, accentul nu trebuie să cadă pe mâncare, pentru că secul pe care îl lasă postul ortodox este seclum (saeculum), adică lumea, în sensul de mondenitate, modă, obiceiuri lumești. Trebuie să reținem că rostul postului este îndreptarea duhovnicească, nu regimul alimentar, care rămâne doar un instrument ajutător pentru domolirea poftelor și pornirilor trupești. În zadar vom ține post, dacă vom continua să fim cuprinși de mânie, ură, invidie, lăcomie sau grăire în deșert.
Sursa: capital.ro






