Un tânăr din Hârlău, identificat de polițiști în timp ce conducea fără să dețină permis de conducere

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au oprit, luni, pentru control, în comuna Fântânele, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere, întocmindu-i acestuia dosar penal.
Polițiștii Secției nr.9 de Poliție Rurală Hârlău care l-au identificat e bărbatul de 25 de ani în timp ce conducea fără să aibă permis de conducere i-au întocmit acestuia dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
De asemenea, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, fiindu-i retrase plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi cartea de circulaţie a autoturismului emisă de autorităţile din Italia, deoarece nu avea poliţă de asigurare auto obligatorie valabilă.






