Noi restricții în România! Suntem pe un trend ascendent

Ministrul Nelu Tătaru și Raed Arafat au anunțat luni seara, noi restricții în România. „Suntem pe un trend ascendent”, a afirmat Nelu Tătaru în debutul anunțului privind noile măsuri luate în calcul de autorități, pe fondul creșterii cazurilor noi de Covid-19 pe teritoriul Româniri.
Printre măsurile anunțate luni seara, interzicerea pelerinajelor religioase. Participarea la sărbătorile religioase este permisă doar persoanelor care au domiciliul în localitate, fără participarea pelerinilor din alte localități.
Referitor la organizarea sărbătorilor religioase, sunt permise numai celor cu domiciliul în localitatea unde se desfășoară, fără pelerini din alte localități. Riscul major nu este numai participarea, ci și pe durata transportului sau înapoi acasă, a specificat Raed Arafat.
În zonele cu incidență 1,5 a cazurilor de Covid-19, recomandarea este ca toți agenții economici să ia în considerare munca de la domiciliu și unde nu se poate decalarea programului. Se analizează suspendarea activității agenților care nu respectă regulile cel puțin 30 de zile.
Este în analiză şi posibilitatea implementării în curând a măsurii de închidere a activităţii sau mai bine zis a suspendării activităţii agenţilor care nu respectă reglementările, cel puţin timp de 30 de zile de la momentul constatării abaterii. În zonele în care avem incidenţa de 1,5 la mia de locuitori recomandarea este ca toţi agenţii economici, inclusiv instituţiile publice şi private, să ia în considerare munca de la domiciliu, la distanţă şi acolo unde nu se poate, decalarea programului. Acest lucru trebuie să devină o obligaţie la toate instituţiile din zonele care sunt afectate şi au incidenţa de 1,5 sau mai mare de 1,5 la mia de locuitori în ultimele 14 zile, a declarat Raed Arafat.
Autoritățile vor intensifica activitățile de control.
Controalele vor fi intensificate, vor fi făcute verificări de respectare a regulilor, lucru care va fi extrem de important din punctul de vedere al limitării răspândirii virusului, dar ne aşteptăm la mai mult, la colaborarea populaţiei, gestul este foarte simplu, purtarea măştii, distanţarea, respectarea regulilor de interacţiune, dezinfectarea pe mâini, dezinfectarea suprafeţelor, a transmis, luni seara, şeful DSU.
Lista completă a subiectelor de discuţie de pe masa Comitetelor Judeţene:
- toate instituţiile publice şi private, precum şi operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în localităţile unde incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare decât 1,5 la mia de locuitori au obligaţia analizării modului de desfăşurare a activităţii în vederea organizării programului de lucru în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă, iar acolo unde acest lucru nu este posibil se recomandă decalarea programului de lucru.
- este în analiză posibilitatea închiderii/suspendării agenţilor care nu respectă recomandările
- interzicerea evenimentelor precum nunţi şi botezuri în locitaăţile cu peste 1,5 cazuri/mia de locuitori
- carantinarea localităţilor care depăşesc 3 cazuri / mia de locuitori în ultimele 14 zile.
Sursa: mediafax.ro






