Un bărbat de 70 de ani din Galați, lovit de un autobuz în timp ce traversa strada

Un bărbat de 70 de ani a fost, marți, lovit de un autobuz în timp ce traversa o stradă din oraș. În prezent, bărbatul se află în stare gravă, la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Galați.
În urma petrecerii accidentului, la fața locului au intervenit două echipaje SMURD ale Detașamentului de Pompieri Galați.
Bărbatul a fost resuscitat, după ce medicii au constatat că se află în stare de inconștiență. Starea acestuia a fost restabilită, fiind ulterior transportat, în stare de comă, la spital.
Șoferul care se afla la volanul autobuzului cu călători a fost testat, astfel încât să îi fie verificată eventuala prezență a alcoolemiei din sânge, însă rezultatul a ieșit negativ.
În cauză se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.






