Ministrul Sănătății, mesaj către studenții universităților de medicină: Îmi doresc ca studenții de astăzi să practice medicina în România

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a transmis, joi, cu ocazia începerii unui nou an universitar, un mesaj studenților înscriși la universitățile de medicină din țară. În cadrul mesajului, ministrul Tătaru le-a urat mult succes studenților și i-a felicitat pentru că au ales să practice una dintre cele mai vechi și nobile profesii din istorie.
În mesajul adresat studenților de la universitățile de medicină, ministrul sănătății le-a transmis acestora că îi așteaptă un drum frumos, dar care presupune de multe ori sacrificii şi timp departe de familie, „în care efortul susținut, ambiția și pasiunea reprezintă cheia succesului, dar care în final aduce satisfacţia profesională pe măsură”.
„Așa cum la 1855, medicul Carol Davila a început construirea, din aproape în aproape, a unui sistem medical pe care l-a implementat cu succes în serviciul sanitar militar și civil, am încredere că generațiile voastre veți avea puterea și cunoștințele pentru a schimba și reconstrui sistemul medical românesc aducându-l la standardul pe care şi noi îl dorim. Alături de educație, sănătatea unui popor reprezintă pilonul de dezvoltare și prosperitate și, chiar dacă parcurgem una dintre cele mai mari provocări sanitare la nivel global, unul dintre obiectivele mandatului meu îl reprezintă regândirea sistemului sanitar românesc și transformarea lui într-unul european”, a declarat ministrul sănătății, Nelu Tătaru, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății.
Ministrul Nelu Tătaru a spus că își dorește ca studenții de astăzi să practice medicina în România și să beneficieze de condițiile necesare pentru a face performanță în beneficiul pacienților din țară.






