Cursurile din 97 de clase din 16 unități de învățământ din județul Vaslui, suspendate

Share:
Sursă foto Stirilekanald.ro

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) a cerut, prin Instituția Prefectului Județul Vaslui, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui să suspende cursurile şcolare organizate în scenariul nr. 1 și 2 în 97 de clase din 16 unităţi de învăţământ, avizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui și de IȘJ Vaslui. Măsura de suspendare ar urma să fie aplicată, începând de marți, 06.10 a.c., timp de 14 zile.

„Astăzi 06 octombrie 2020 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui întrunit în ședință extraordinară a adoptat Hotărârea numărul 30 prin care se aprobă suspendarea cursurilor şcolare organizate în scenariul nr. 1 și 2 în 97 de clase din 16 unităţi de învăţământ, în contextul confirmării unor cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 06.10.2020, conform anexei la hotărâre”, a transmis, marți, Instituția prefectului – județul Vaslui, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, în perioada de suspendare a cursurilor, conducerea celor 16 unităţi de învăţământ va curăța și aerisi, în mod obligatoriu clasele/sălile de curs și va dezinfecta în mod curent spațiile celor 16 unităţi de învăţământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete.

Instituția Prefectului – județul Vaslui a mai precizat că, pe perioada celor 14 zile de suspendare, toţi contacţii direcţi din cadrul unităţilor de învăţământ ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi/ carantinaţi la domiciliu.

IȘJ Vaslui anunța, vineri, că în 53 de clase din 13 unități de învățământ din județ se vor suspenda cursurile timp de 14 zile, din cauză că, în interiorul instituțiilor au fost depistate câteva cazuri de îmbolnăviri cu virusul Covid-19.

Share:

Lasă un răspuns