Într-o singură zi au fost aplicate 45 de sancțiuni pentru nerespectarea legii
În ziua de 24 mai, polițiști din cadrul Serviciilor Ordine publică și Criminalistică împreună cu polițiștii Secției de poliție Rurală Ion Creangă și lucrători din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț și ai Oficiului pentru ameliorare și reproducție în zootehnie au acționat în bazarul din localitatea Oniceni, pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale și respectarea normelor legislative privind organizarea și desfășurarea activităților din târguri și oboare.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale dintre care 8 sancțiuni conform HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 4 sancțiuni conform Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și 3 sancțiune la alte acte normative.
Pe parcursul acțiunii a fost constatată o infracțiune de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.
Pentru creșterea siguranței traficului, au fost verificate peste 70 de autoturisme, fiind aplicate 30 de sancțiuni contravenționale la OUG 195/2002.
În cadrul activităților desfășurate, a fost reţinut un permis de conducere pentru consum de alcool și au fost retrase 7 certificate.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 43.000 de lei.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Neamț.
Sursa: IPJ Neamț