Amenzi pentru șoferii care dau flash-uri
În următoarele luni, agenții de la rutieră vor să înăsprească sancțiunile pentru vitezomani și să introducă noi amenzi pentru cei care conduc agresiv.
Flash-uri, slalom printre mașini, șicane în trafic. Șoferii care nu conduc civilizat ar urma să fie amendați chiar și cu 2.900 de lei, dacă Poliția reușește să schimbe Codul Rutier. Pentru prima dată, apare termenul de „conducere agresivă”.
Poliția vrea sancțiuni mai dure și pentru vitezomani. Acum, șoferii pot rămâne fără permis 90 de zile, dacă depășesc limita de viteză cu 50 de kilometri la oră. Noul Cod Rutier vine cu încă un prag de viteză.
Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt IGPR: Pentru depășirea vitezei cu mai mult de 70 de kilometri se atrage suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 120 de zile.
Valentin Stan, jurnalist Digi24: În ultimul an, pe șoselele din România au murit peste 1.600 de oameni. Ca să vă faceți o idee despre cât de gravă este situația, trebuie să știți că Spania, cu o populație aproape de trei ori mai mare, are mai puțini decedați în accidente rutiere.
Noul Cod Rutier ar putea să intre în vigoare până la sfârșitul anului.
Acțiuni desfășurate pentru combaterea excesului de viteză în trafic