Pompierii ieșeni salvează vieți donând sânge

24
0
Share:
Sursă foto: ISUJ Iași


Zeci de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi, în semn de solidaritate față de semenii aflați în suferință, s-au alăturat I.G.S.U. în campania ”SALVATORII DONEAZĂ PENTRU VIAȚĂ” organizată în contextul ZILEI POMPIERILOR DIN ROMANIA.

Campania este derulată împreună cu Institutul Național de Hematologie Transfuzională .

În județul Iași, acțiunea se derulează în perioada 07-11 septembrie 2020 și se realizează cu sprijinul Centrului Zonal de Transfuzii Sanguine Iași.

„De multe ori în viaţă întâlnim situaţii dificile, care necesită pentru a fi rezolvate anumite calităţi din partea celor implicaţi: curaj, profesionalism, seriozitate, viteză de reacţie, spirit de echipă. Alteori însă, suntem puşi în faţa unor cazuri când trebuie să dovedim doar umanitate, empatie, solidaritate faţă de oameni ce au nevoie disperată de ajutor. Ceea ce pentru noi reprezintă doar un minim de efort, pentru cei aflaţi în suferinţă înseamnă totul, motivația profesională oferită de viețile salvate zi de zi reprezintă pentru noi o ”medalie”, este momentul să dovedim, și de această dată, solidaritate față de cei care sunt în suferință și au nevoie de ajutorul nostru”, au scris reprezentanții ISU Iași.

Aveți aici poze cu acțiunea derulată de ISU Iași.

Share:

Lasă un răspuns